| Clasa a V-a [3] |
| Clasa a VI-a [4] |
| Clasa a VII-a [1] |
| Clasa a VIII-a [6] |
| Principală » Fişiere » Clasele V-VIII » Clasa a V-a |
| [ Descarcă de pe server (117.5 Kb) ] | 2010-05-08, 11:41 PM |
| CREȘTINUL ÎN ȘCOALĂ ȘI ÎN SOCIETATE Clasa: a V-a Disciplina: Religie Ortodoxă Subiectul (titlul lecţiei): Creștinul în școală și în societate Tipul lecţiei: mixtă Durata lecţiei: 50 min. Competenţe specifice: La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să: C1: să precizeze slujirea şi misiunea elevului în şcoală, faţă de colegi şi faţă de profesori; C2: să enumere îndatoririle creştineşti faţă de societate; C3: să explice aceste îndatoriri; C4: să motiveze necesitatea respectării lor. Obiective formativ-educative: - să conştientizeze faptul că şi elevii au îndatoririle lor în şcoală, de a-L arăta pe Hristos prin faptele lor bune și de a învăța spre dezvoltarea talanților dăruiți lor de Dumnezeu. - să înţeleagă că fiecare creştin are îndatoriri faţă de întreaga lume, şi în special faţă de neamul din care face parte. Strategia didactică: - mijloacele de învăţământ folosite la lecţie: Sfânta Scriptură. - metodele de învăţământ folosite la lecţie: conversaţia, explicaţia, dezbaterea, problematizarea, lectura religioasă. - formele de organizare a clasei: frontală. Bibliografia: - Sfântul Ioan din Kronştadt, „Liturghia - Cerul pe Pământ"; - Sfântul Teofan Zăvorâtul, „Calea spre mântuire"; - Ep. Irineu de Ekaterinburg, „Educaţia religioasă"; - Pr. Ion M. Stoian, „Dicţionar religios"; - Pr. I. V. Felea, „Duhul Adevărului"; - Micul moliftelnic; - Sfânta Scriptură; - Credinţa ortodoxă; - Carte de rugăciuni; - Aghiasmatarul mic. Desfăşurarea lecţiei: I. Moment organizatoric - salutul, rugăciunea, prezenţa. II. Verificarea cunoştinţelor - frontal, prin întrebări orale, cu notare, a lecţiei anterioare. III. Pregătirea pentru lecţia nouă - De la Sfântul Ioan din Kronştadt: „Să zicem toţi din tot sufletul şi din tot cugetul nostru să zicem: Doamne miluieşte!" - Biserica îşi îndeamnă fiii mereu spre rugăciune din toată inima şi din toate gândurile, la rugăciune cu atenţie şi cu râvnă, pentru că aceasta este rugăciunea bine primită de Dumnezeu. Pentru cine putem să ne rugăm? (Enumerați.) IV. Anunţarea titlului lecţiei noi şi prezentarea obiectivelor propuse - Astăzi vom studia despre „Creștinul în școală și în societate", dat fiind că o mare parte a timpului vieţii îl petrecem în şcoală, şi nu este întâmplător cum se întâmplă aceasta, și dat fiind faptul că suntem membri ai societății, față de care suntem îndatorați cu diferite roluri sociale. V. Comunicarea noilor cunoştinţe Creștinul (elevul) în școală - Copiii nu trebuie încurajaţi numai în reuşita la învăţătură, ne spun Sfinţii, ci în primul rând în bună purtare şi în dreaptă credinţă. Mintea şcolarilor trebuie formată în aşa fel încât să nu piardă încredinţarea că prima noastră datorie este de a plăcea lui Dumnezeu şi că învăţătura e după aceea. În acest sens, avem exemplul Sfinţilor Trei Ierarhi: au fost daţi de părinţi la cele mai înalte şcoli şi Academii ale timpului lor, dar în primul rând s-au adâncit în cercetarea Sfintei Scripturi, însoţind aceasta cu rugăciunea, postul, participarea la slujbele Bisericii, smerenia, ascultarea de părinţi şi de duhovnic. Religia nu ar trebui privită în şcoală ca o materie secundară şi neglijabilă, pentru că este ştiinţa mântuirii. Este dureros să vedem un mare progres în cunoaşterea tehnică, fizică etc., şi un regres în cunoaşterea şi apropierea de Dumnezeu. După cum un judecător învaţă legile pentru a-şi exercita meseria sau un agricultor învaţă procedeele de a lucra pământul pentru acelaşi lucru, creştinul trebuie să înveţe tot ce ţine de calitatea lui de creştin. Învăţătura obişnuită se face pentru a avea mai târziu o meserie, pentru a câştiga bani şi, de multe ori, pentru a obţine onoruri de la oameni. Aceste lucruri, în afară de onoruri, sunt necesare pe pământ, dar sunt trecătoare. Avem nevoie de o învăţătură veşnică, pentru o viaţă veşnică. Aceasta înseamnă că o primă datorie a elevului este să înveţe, dar într-o ordine firească: pentru viaţa veşnică şi pentru viaţa trecătoare. (după Sfântul Teofan Zăvorâtul) Apoi, la şcoală, copilul vine în contact cu profesorii şi cu colegii. Faţă de fiecare are îndatoriri diferite: faţă de profesori - ascultare, respect, dragoste, învăţarea lecţiilor, realizarea temelor, aprecierea înţelepciunii lor, iar faţă de colegi - prietenie, într-ajutorare. Copilul poate fi un exemplu pentru colegi: fie bun, fie rău. Vom analiza comportamentul elevilor care au probleme în colectivul şcolar cu trei păcate capitale: mândria, lăcomia şi invidia, pentru că acestea sunt cel mai des întâlnite, din păcate, de la vârste fragede. Copilul mândru poate fi observat la şcoală după mai multe manifestări: a. Dacă îi place să se fălească pentru că are haine frumoase, la modă, scumpe, faţă de cei care nu au. Unul ca acesta să îşi amintească de faptul că Iisus S-a născut în iesle şi a fost îmbrăcat în scutece sărace. Dar nu e mândrie să te îmbraci cu lucruri decente, curate, îngrijite. b. Dacă dispreţuieşte pe colegii mai săraci decât el sau pe ai căror părinţi au o meserie mai puţin importantă decât a părinţilor lui. Acesta să se gândească la faptul că ocrotitorul lui Iisus, Iosif, era un simplu tâmplar. Un asemenea elev ar trebui să respecte şi să se împrietenească în mod egal cu colegii bogaţi şi cu cei săraci. c. Dacă se laudă cu calităţile pe care le are sau doar îşi închipuie că le are (că e silitor, că e fruntaş la învăţătură etc.). Este bine să aibă asemenea calităţi, dar nu pentru a se lăuda cu ele. Mântuitorul Hristos ne spune: „Învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima" (Matei XI, 29). Un alt caz frecvent este copilul lacom la şcoală: este vorba de lăcomia după averi, despre copilul care crede că trăieşte pentru a obţine bani. Un asemenea elev va fi zgârcit cu colegii săi, chiar dacă are bunuri de prisos. „Mai fericit este a da decât a lua" (Faptele Apostolilor XX, 35). În sfârşit, aducem în discuţie copilul invidios la şcoală. Invidia se manifestă în diferite moduri: a. Dacă un copil zâmbeşte răutăcios atunci când un coleg e pedepsit pentru ceva anume (ba face şi haz). b. Dacă un elev pârăşte pe alţii, fie pentru ceva real, fie în mod mincinos. Dovedeşte invidie, pentru că arată astfel că se bucură şi chiar voieşte răul altuia. Dar dacă un elev e numit special de profesor să spună ce se întâmplă în lipsa acestuia, nu înseamnă că e pârâcios. Dar şi acel elev, să aibă grijă să nu spună faptele colegilor din răutate, ci pentru a-i feri pe aceştia de greşeala repetată. Invidia este o prostie, pentru că nu aduce invidiosului niciun câştig, ci doar rău, otrăvindu-i viaţa cu răutatea ei. Diavolul din invidie a ispitit pe Adam şi pe Eva. Invidia i-a făcut pe farisei să aducă acuzaţii mincinoase Mântuitorului şi să-I ceară moartea. Iată la ce răutăţi poate duce, deci, invidia! Opusul invidiei este bunăvoinţa: „să se bucure cu cei ce se bucură şi să plângă cu cei ce plâng" (Romani XII, 15). Elevii să înveţe să fie îngăduitori cu neputinţele celorlalţi şi să nu pârască greşelile lor. Invidia este în ochii lui Dumnezeu un păcat josnic. Poate astăzi este mai greu decât altădată să vedem un elev cu adevărat creştin, dar nu e imposibil. Un asemenea copil va influenţa şi pe colegii lui, dacă e însoţit de bunătate. El nu are nevoie să fie lăudat de nimeni: îngerul lui păzitor îl laudă necontenit înaintea lui Dumnezeu. Îndatoririle unui elev nu se rezumă la a învăţa, la a se purta frumos cu ceilalţi, ci mai e nevoie ca el să se roage pentru colegii şi profesorii lui, când îşi face rugăciunile zilnice. Rugăciunea e o slujire în orice împrejurare. Căutăm în jurul nostru colegi care să ne încălzească sufletele cu bunătatea şi înţelepciunea lor. Să începem această căutare prin a fi noi înşine acei colegi minunaţi. Poate că ne-am săturat şi noi de agresivitate, minciună, răutate, şi dorim linişte şi spor. Să le manifestăm noi mai întâi, căci ele se vor înmulţi în mod minunat. Există şi alte probleme ale elevului la şcoală. Toate pot fi rezolvate prin dragostea lui Hristos. Slujirea şi misiunea faţă de colegi este: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi"; „întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, de veţi avea dragoste între voi" (Ioan XIII, 35), iar faţă de profesori: să vadă că învăţătura lor dă roade în noi. Creștinul (elevul) în societate - Dacă ne gândim cum a schimbat creştinismul societatea omenească, vom vedea că, deşi nu toţi oamenii au vrut să fie din turma Bunului Păstor, Iisus Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru, mari schimbări s-au produs în lume. Înainte de Hristos, păcatul se întinsese în toată lumea cu rădăcini profunde şi de nescos, sclavia era un lucru obişnuit, femeia nu era socotită egala bărbatului, ci tratată ca o sclavă, iar Dumnezeu Însuşi era privit ca un tiran. Oamenii nu aveau milă între ei. După Hristos, s-a schimbat în primul rând statutul căsătoriei şi al femeii. Căsătoria a devenit Sfântă Taină, iar femeia egala bărbatului. Sclavia s-a desfiinţat treptat, oamenii au fost învăţaţi că sunt fraţi şi fii ai aceluiaşi Dumnezeu, Care nu este un tiran, ci un Părinte iubitor. S-a început construirea spitalelor, orfelinatelor, azilelor, ca semn al milei faţă de neputincioşi. Iar omul a primit darul de a putea ajunge Sfânt, fiu al lui Dumnezeu şi cetăţean al Împărăţiei cerurilor. Iată deci că orice creştin are o misiune sfântă în societatea în care trăieşte: de a o lumina cu bunătatea, cu cinstea, cu înţelepciunea lui: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri" (Matei V, 16). Biserica însăşi ne arată care sunt datoriile cetăţeneşti ale creştinului: a. Patriotismul - înseamnă dragostea şi devotamentul faţă de patria şi poporul din care facem parte. b. Supunerea şi ascultarea faţă de cârmuitorii statului şi de legile statului: „Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite." (Romani XIII, 1 - 2) Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a supus chiar judecăţii nedrepte a guvernatorului Pilat. c. Munca conştiincioasă - în cadrul meseriei pentru care fiecare se pregăteşte în viaţă, inclusiv plătirea impozitelor faţă de stat. „Daţi tuturor cele ce sunteţi datori: celui cu darea, dare; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste" (Romani XIII, 7). Şi Mântuitorul a plătit impozit (dajdie) la vremea Sa. Este bine de ştiut că acela care se va strădui să-şi împlinească misiunea de creştin va fi cu adevărat şi un bun slujitor în meseria pe care şi-o alege: va fi cinstit şi va munci ca unul ce se ştie văzut în orice clipă de Dumnezeu, şi nu „de ochii lumii". d. Rugăciuni pentru sănătatea cârmuitorilor, pentru înflorirea ţării şi ferirea ei de duşmani - Este vorba atât de rugăciuni particulare, cuprinse în Cartea de rugăciuni, cât şi de rugăciunea comună a Bisericii, care se face în mod deplin la Sfânta Liturghie. Înseamnă că prezenţa noastră evlavioasă la Sfânta Liturghie e o datorie cetăţenească. Atunci şi acolo ne putem ruga împreună cu ceilalţi credincioşi pentru preoţi, pentru conducătorii ţării, pentru oştirea ţării, pentru toţi cei din neamul nostru (vii şi adormiţi), pentru cei prezenţi la slujbă, pentru noi înşine şi pentru cei care din binecuvântate motive nu s-au putut duce la slujbă. Biserica se roagă pentru cetăţenii de pe pământ, ca să ajungă cetăţeni ai Cerului. La Biserică se uneşte în rugăciune societatea de aici cu „societatea" Raiului: adică Sfinţii, Îngerii, Maica Domnului şi Dumnezeu Însuşi. e. Apărarea ţării, chiar cu preţul vieţii, în timp de război - Biserica are îngăduinţă numai pentru războiul de apărare a ţării, rugându-se la slujbe pentru ostaşii care apără ţara şi pentru cei căzuţi în apărarea ei. Orice război de cotropire nu e însă de la Dumnezeu. Creştinul e dator să se poarte faţă de lume aşa cum S-a purtat Hristos Însuşi: „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi" (Matei XX, 28). Datoria creştinului e munca sporită pentru înfrumuseţarea lumii, pentru crearea bunurilor de tot felul necesare vieţii şi astfel, slujirea semenilor săi. Creştinul trebuie să dea mărturie şi despre adevăr („Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr" - Ioan XVIII, 37 - ne spune Hristos), despre lumină („străluciţi ca nişte luminători în lume" - Filipeni II, 15), despre pace („Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema" - Matei V, 9), despre iubire, bunătate şi despre tot ceea ce duce la perfecţionarea lumii şi a omului. - Atunci când S-a născut Pruncul Iisus, îngerii au cântat: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire" (Luca II, 14). Întregul univers îşi dorea pacea, încă de când a fost pierdută pacea din Rai. De atunci şi până la Hristos nu a mai fost cu adevărat pace. Hristos ne-a adus darul păcii. De ce atunci nu se vede pacea aceasta jinduită? De ce pacea e înlocuită de certuri, neînţelegeri, încăierări? Pentru că pacea e acolo unde e slăvit Dumnezeu şi unde între oameni domneşte bunăvoirea, adică bunătatea şi iubirea reciprocă. Acolo unde Pruncul Sfânt nu este iubit şi sunt preferate păcatele, acolo nu poate exista pace. În fericire şi pace fără credinţă şi în afara Bisericii nu se poate trăi. Iar mulţi oameni au uitat aceasta. În unele cazuri, Sfânta Scriptură ne îndeamnă la fuga de lume, dar e vorba de fuga de păcatele lumii, de ceea ce este rău din lume, nu de izolare propriu-zisă. Şi noi, de aceea, să avem grijă cum ne selectăm prietenii, încât să nu ne fie spre exemplu negativ şi spre stricarea sufletului, ci spre bucurie şi viaţă veşnică. VI. Fixarea noilor cunoştinţe - Întrebări şi discuţii: Care este misiunea unui elev şi slujirea sa faţă de colegii săi? Dar faţă de profesori? Ce schimbări a adus creştinismul în societatea omenească? Care sunt datoriile creştinului faţă de societate? Ce trebuie să facă un creştin pentru a respecta fiecare dintre aceste îndatoriri? Ce se poate face pentru sporirea păcii în lume? VII. Aprecierea, asocierea, generalizarea - De la părintele Ilarion V. Felea: Ştiinţă şi Religie Cu adâncă amărăciune vedem că înţelepciunea lumii e falimentară. Ştiinţa a devenit o forţă atotputernică; progresul civilizaţiei e uimitor, dar omul a rămas departe în urma perfecţiunii maşinilor. Înţelepciunea acestei lumi s-a transformat în nebunie, pentru că există multe războaie pe pământ, multe fabrici de armament, multe arme ucigătoare. Pe când, dacă s-ar fi urmat calea lui Hristos, s-ar fi făcut din arme unelte de muncă. Deci necredincioşii plini de ştiinţă au înnebunit. Ştiinţa fără credinţă e ca trupul fără suflet, ca un monstru. - Lectură biblică: Iisus spală picioarele Apostolilor la Cina cea de Taină „Iisus (...) a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru. Acesta I-a zis: - Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele? A răspuns Iisus şi i-a zis: - Ceea ce fac Eu, tu nu ştii acum, dar vei înţelege după aceasta. (...) După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat iar la masă şi le-a zis: - Înţelegeţi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora; că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi." (Ioan XIII, 3 - 15) - De la Sfântul Ioan din Kronştadt: - „Veşnica pomenire" - adormiţilor noştri le dorim veşnica pomenire de care s-au învrednicit Sfinţii care au bineplăcut lui Dumnezeu, pomeniţi şi preamăriţi de Biserică, din zi în zi, în fiecare an. Sufletele oamenilor nu mor, ci sunt vii şi după moartea trupurilor: ele sunt veşnice. VIII. Evaluarea - Rugăciune: „Tu, Doamne, Cel ce dintru înălţimea cerului tău duhovnicesc îi vezi acum pe tinerii aceştia la pragul cărţilor deschise şi-n aşteptarea dascălilor lor, Tu Însuţi, Dumnezeule, binecuvintează-le începutul, întăreşte-le voinţa şi luminează-le mintea spre dobândirea cunoştinţelor celor folositoare şi spre descoperirea adevărului Tău. Păzeşte-i de cursele rătăcirilor celor pierzătoare de suflet, înalţă-i deasupra grijilor mărunte, dăruieşte-le râvna învăţăturii şi cuprinderea cunoaşterii, înzestrează-i cu voinţa de a-şi servi Biserica, Patria şi neamul prin comoara sufletului lor, deprinde-i cu bucuria de a-Ţi rosti numele şi de a-şi pune nădejdea în ajutorul şi în binecuvântarea Ta. Că Tu eşti Dumnezeul nostru şi Ţie mărire-Ţi înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor". (Rugăciune de la slujba de Tedeum la început de an şcolar şi universitar, rostită de preot) Analizaţi această rugăciune şi enumeraţi cererile preotului pentru elevii care se pregătesc să înceapă şcoala. - Rugăciuni: Rugăciune pentru cei adormiţi „Pomeneşte, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii şi a vieţii celei ce va să fie au adormit, părinţi şi fraţi ai noştri şi pe toţi cei care întru dreapta credinţă s-au săvârşit, şi iartă-le lor toate greşelile pe care cu cuvântul sau cu lucrul sau cu gândul le-au săvârşit şi îi aşează pe ei, Doamne, în locuri luminoase, în locuri cu verdeaţă, în locuri de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea şi unde cercetarea feţei Tale veseleşte pe toţi sfinţii Tăi cei din veac. Dăruieşte-le lor şi nouă împărăţia Ta şi împărtăşirea bunătăţilor Tale celor negrăite şi veşnice şi desfătarea vieţii Tale celei nesfârşite şi fericite. Că Tu eşti Învierea şi odihna adormiţilor robilor Tăi ... ... ... (numele), Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi Bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin." Extrageţi din această rugăciune a Bisericii însuşirile împărăţiei cerurilor. Rugăciune de la Sărbătoarea naţională a României, la Tedeum „Dă, Doamne, dregătorilor noştri duhul înţelepciunii şi al iubirii de oameni, care întăreşte popoarele şi le înalţă. Înnoieşte în inimile judecătorilor duhul cel drept, care luminează şi revarsă tot adevărul. Revarsă în păstorii sufleteşti ai poporului Tău duhul lepădării de sine - pe care l-ai dat Sfinţilor Tăi ucenici şi Apostoli când i-ai trimis în lume la propovăduire. Insuflă ostaşilor noştri bărbăţia şi vitejia cea sfântă a dragostei către Dumnezeu, către aproapele şi către ţară. Şi pe noi, pe toţi, învredniceşte-ne să sporim în faptele cele bune, care fac pe toţi oamenii după chipul şi asemănarea Ta." Rugăciune pentru cei necăjiţi „Mântuieşte, Doamne, şi miluieşte, pe bătrâni şi pe tineri, pe săraci şi pe sărmani, pe văduve şi pe cei ce se află în neputinţe, în griji, în nevoi, în rele pătimiri, în robii, în temniţe şi în închisori; şi mai ales pe cei prigoniţi pentru Tine şi pentru dreapta credinţă ortodoxă, de limbile cele fără de Dumnezeu şi de cumpliţii eretici, pentru că sunt robi ai Tăi. Miluieşte-i pe dânşii, cercetează-i, întăreşte-i, mângâie-i şi degrabă cu puterea Ta, din toate cele rele îi slobozeşte şi le dă lor izbăvire. Amin!" - Enumeraţi categoriile de oameni pentru care au fost alcătuite toate aceste rugăciuni. IX. Activitatea suplimentară - Exerciţiu: Alcătuiţi o rugăciune pentru colegii şi profesorii voştri. - Exerciţiu: Căutaţi şi alte rugăciuni pentru semeni, din Cartea de rugăciuni. Citiţi-le în rugăciunea voastră de acasă (particulară). X. Încheierea - rugăciunea, salutul. | |
| Vizualizări: 2566 | Descărcări: 304 | Comentarii: 2 | Rating: 5.0/1 | |
| Total comentarii : 0 | |