Prof. Dudasu George

 

         „Bătrân maiestuos care de pe scaunul său de arhiereu conducea ca de pe un scaun de rege", fiind un „cârmuitor de oameni şi îndreptător al vremilor, cărora nu li s-a supus ca exemplarele obişnuite ale omenirii, ci le-a întors de pe povârnişul lor spre culmea lui."(N. Iorga)  

 

TRECUT ŞI PREZENT

         Viaţa si opera Mitropolitului Andrei Şaguna stau sub semnul unei personalitaţi de dimensiuni europene prin formaţie, prin misiunea pastorală, prin ampla sa dedicare educării si culturalizării poporului român din Transilvania, cât şi prin participarea sa la miscarea paşoptistă. „Tu Doamne ştii, căci către scopul meu a alerga doresc: pe românii transilvăneni din adâncul lor somn să-i deştept şi cu voie către tot ce e adevărat, plăcut şi bun să-i trag!" Aceasta a fost dorinţa Mitropolitului Andrei Şaguna la sfinţirea sa întru episcop, dorinţă şi promisiune pe care a dus-o la împlinire. Ca episcop, a militat pentru restaurarea vechii Mitropolii a Transilvaniei, iar dupa reinfiintarea Mitropoliei a elaborat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Romane din Transilvania dupa care s-a condus Biserica transilvaneana pâna în 1925 şi care a stat totodata la baza principiilor de organizare şi functionare a Bisericii Ortodoxe Române. Ca rezultat al trudei sale, în Arhiepiscopia Sibiului existau aproape 800 de şcoli "poporale", un liceu cu 8 clase la Braşov cu şcoala reala-comercială, un gimnaziu cu 4 clase la Brad. Au fost editate peste 25 de manuale şcolare iar la Sibiu în 1853 a înfiintat un Institut teologic pedagogic, cu doua secţii teologice şi una pedagogică, a tiparit o serie de manuale didactice şi a trimis numeroşi tineri la universităţi din Austria si Germania, cu burse oferite din fondurile si fundaţiile create de el. A fost primul preşedinte al „Asociatiei transilvane pentru literatura româna si cultura poporului român” (Astra), a iniţiat (1853) ziarul „Telegraful Român” care apare şi azi. A fost Preşedinte al Mării Adunări Naţionale româneşti de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj din 3 /15 mai 1848, fiind delegat să prezinte revendicările româneşti împaratului. După 1860 a fost membru în Senatul imperial din Viena, în 1863 - 1865 deputat în Dieta Transilvaniei, copreşedinte al Conferinţei naţionale politice a românilor de la Sibiu (1861) şi a Congresului naţional al românilor de la Alba Iulia (1863). în 1871 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

         După ce am prezentat aceasta scurtă introducere, să cunoaştem pe larg viaţa şi activitatea acestui sfânt al Bisericii Ortodoxe Române.

ELEV EMINENT, CĂLUGĂR, STAREŢ ŞI EPISCOP

         Pruncul Anastasiu, viitorul mitropolit Andrei, s-a născut la Mişcolţ, oraş din nord-estul Ungariei, în familia negustorului macedoromân Naum şi a soţiei Anastasia. Elev eminent la şcoala greco-vlahă, gimnaziul din Mişcolţ şi gimnaziul călugărilor piarişti, continuă studiile de filozofie şi drept la Universitatea din Pesta. Rămas orfan de tată, este găzduit în casa unchiului său, negustorul Atanasie Grabovschi, loc de întâlnire al fruntaşilor români Samuil Micu, Petru Maior, I. Corneli, I. Teodorovici, formându-se într-un mediu cu alese preocupări de limbă, cultură şi istorie românească. Îşi încununează studiile urmând teologia ortodoxă la Vârşeţ. După absolvire, la vârsta de 25 de ani, este tuns în monahism la mănăstirea Hopovo primind numele Andrei. Datorită însuşirilor alese este hirotonit arhimandrit, devenind egumen al mănăstirilor sârbeşti Hopovo (1842) şi Covil (1845). Din 1842 este profesor la secţia română a Seminarului teologic din Vârşeţ. În 15 iunie 1846 este numit vicar general al Scaunului episcopal de la Sibiu, rămas vacant după moartea episcopului Vasile Moga. Doi ani mai târziu, după recunoaşterea sa ca episcop de către Curtea din Viena, este hirotonit în catedrala din Carloviţ de către mitropolitul Iosif Raiacici.

MITROPOLITUL ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA

         Una dintre primele preocupări ale noului episcop a fost scoaterea Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania de sub jurisdicţia Mitropoliei sârbeşti din Carloviţ, sub care ajunsese în 1786, şi reînfiinţarea unei Mitropolii proprii pentru românii ortodocşi. Demersul său va primi girul autorităţilor abia în 1864 când, printr-un autograf imperial, se aproba reînfiinţarea vechii Mitropolii Ortodoxe Române a Transilvaniei iar Andrei Şaguna era numit arhiepiscop şi mitropolit.

LEGI DUPĂ CARE NE GHIDĂM ŞI ASTĂZI

         Iscusit organizator, întocmeşte Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, aprobat de Congresul naţional-bisericesc al românilor transilvăneni şi autoritatea de stat în 1869. Legea elaborată de Şaguna pe principiul autonomiei şi sinodalităţii, a constituit baza noului statut al Bisericii Ortodoxe Române Autocefale din anul 1925 şi chiar a celui actual.

ÎNVĂŢĂMÂNT ROMÂNESC

         Proeminentă personalitate culturală, Şaguna a contribuit la progresul învăţământului românesc. Cu prilejul primului sinod eparhial din 1850, a hotărât ca preoţii parohi să cumuleze funcţia de directori ai şcolilor confesionale, protopopii pe cea de revizori, episcopul fiind inspectorul suprem. Din cele peste 800 şcoli confesionale, mai mult de jumătate au fost înfiinţate în timpul păstoririi sale, realizare remarcabilă având în vedere că acest lucru se petrecea într-o vreme când românilor ardeleni li se refuzau drepturi elementare precum învăţământul în limba maternă.. Este ctitorul Gimnaziului Romanesc de la Braşov (1850), care îi poartă numele. O atenţie deosebită a acordat-o învăţământului teologic şi pedagogic de la Sibiu. Vechea şcoală teologică, înfiinţată în 1811, este transformată în instituţie de învăţământ superior, formarea preoţilor şi învăţătorilor rămânând în permanenţă în grija Bisericii. Se îngrijeşte de găsirea unor clădiri corespunzătoare pentru noul institut teologic şi internat. Tipăreşte manuale didactice redactate de el însuşi sau la îndemnul său. Astfel îndruma şi învăţământul românesc de toate gradele, înfiinţând gimnazii, şcoli pedagogice, de meserii, de fete, apoi şcoli elementare, aproape în fiecare parohie (de pildă în anul 1879 existau în Transilvania şi Banat 2773 de asemenea şcoli româneşti, iar în anul 1915 erau 1672, cu un efectiv de zeci de mii de elevi). Şcolile româneşti au îndeplinit un rol însemnat în păstrarea conştiinţei naţionale româneşti şi a limbii materne. Biserica din Ardeal şi Banat a pus bazele a peste o sută de fonduri şi fundaţii, din care se acordau burse şi ajutoare elevilor, studenţilor şi tinerilor meseriaşi săraci.

TIPOGRAFIE PE CHELTUIALA PROPRIE

          În 3 ianuarie 1853 apare sub coordonarea sa ziarul Telegraful Român la Sibiu, singurul din România care apare neîncetat până astăzi. A iniţiat editarea Calendarului Arhiepiscopiei Sibiului, din anul 1852 sub denumirea Îndrumătorul bisericesc. Aceste publicaţii, precum şi majoritatea cărţilor de cult reeditate spre folosul comunităţilor româneşti ardelene văd lumina tiparului în noua tipografie diecezană, fondată din banii săi la 27 august 1850. Este membru fondator al Asociaţiunii transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român, Astra, alături de Timotei Cipariu şi George Bariţiu.

APĂRĂTOR AL DREPTURILOR ROMÂNILOR

          Militant pentru drepturile sociale şi politice ale românilor, a contribuit la emanciparea politică şi bisericească a naţiunii. Diplomat ilustru, se află în fruntea delegaţiilor româneşti, înaintând memorii la Curtea imperială vieneză. Împreună cu episcopul unit Ioan Lemeni, conduce Marea Adunare Naţională de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj (3/15 mai 1848). Diplomaţia de care a dat dovadă în relaţiile cu Viena, a facilitat, în anul 1864, recunoaşterea poporului român ca naţiune politică egală în drepturi cu celelalte naţiuni din Transilvania: maghiarii, saşii şi secuii.

IUBIT DE POPOR, RESPECTAT DE ADVERSARI

          Păstor cu nespusă dragoste faţă de fii săi duhovniceşti, a fost iubit şi apreciat de popor, dobândind consideraţia contemporanilor, dar şi respectul adversarilor. Într-o scrisoare datată 1860, cei o sută de nobili făgărăşeni semnatari se adresează vrednicului mitropolit cu următoarele cuvinte: „Sacrificiul ce l-aţi depus pe altarul naţiunii, în susţinerea intereselor noastre la Senatul imperial, a electrizat cele mai intime simţăminte şi aşteptări ale fiilor ei, şi mai vârtos ale noastre, a 80.000 de locuitori români nobili boieri şi liberi din Ţara Făgăraşului…"

 „OMUL ISTORIEI”

          Întreaga suflare românească a fost cuprinsă de doliu aflând vestea morţii vrednicului păstor, survenită la 16 iunie 1873: „Curgeţi dară lacrimi, curgeţi de la Tisa până la Marea Neagră, căci piedestalul catapetesmei bisericii române de peste Carpaţi şi al columnei românismului, baron Andrei Şaguna a trecut la eternitate." (Telegraful român, nr.59/1873). A fost înmormântat, aşa cum şi-a dorit, în apropierea Sibiului, la Răşinari, lângă Sibiu, o localitate românească importantă, cu oameni deosebiţi, în care marele Şaguna a găsit mereu sprijin şi înţelegere. Satul care i-a dat românilor pe Octavian Goga şi pe Emil Cioran, îi poartă o recunoştinţă veşnică Mitropolitului Şaguna. Recunoştinţă pe care ar trebui să o purtăm în suflet toţi cei care înţelegem datoria de suflet pe care o avem ca să ne cinstim cu respect înaintaşii.

          Încheiem succinta prezentare a vieţii şi distinsei personalităţi cu cuvintele de apreciere ale lui Nicolae Popea care a închinat Mitropolitului Andrei Şaguna o amplă monografie: „Mitropolitul Şaguna este omul istoriei. Aceasta – fie cea bisericească, cea naţională ori cea politică – nu se poate scrie fără de istoria lui. Mai mult: istoria Mitropolitului Şaguna este aproape istoria poporului însuşi, într-un sfert de secol, cât a condus el afacerile şi destinele naţionale."

 

BIBLIOGRAFIE:

Antonie Plămădeală, Mitropolit, Momentul Şaguna în istoria Bisericii Transilvaniei;

Laurenţiu Streza, Mitropolit, Mitropolitul Andrei Şaguna în documentele din Scheii Braşovului, vol.I;

Chifăr Nicolae, Mitropolitul Andrei Şaguna, omul, ierarhul, cărturarul;

Vicovan Ioan, Andrei Şaguna şi românii din Transilvania.