| Clasa I [0] |
| Clasa a II-a [0] |
| Clasa a III-a [0] |
| Clasa a IV-a [3] |
| Principală » Fişiere » Clasele I-IV » Clasa a IV-a |
| 2010-03-29, 11:14 PM | |
Clasa: a IV-a Disciplina: Religie Ortodoxă Subiectul (titlul lecţiei): Patimile Domnului Tipul lecţiei: mixtă Durata lecţiei: 2 x 50 min. Obiective operaţionale: La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să: O1: să relateze evenimentele cele mai importante legate de Săptămâna Patimilor; O2: să interpreteze după auz primele două strofe din „Prohodul Domnului"; O3: să explice lecturile biblice prezentate; O4: să prezinte semnificaţia icoanelor prezentate şi să povestească evenimentele la care se referă fiecare dintre acestea; O5: să stabilească, prin săgeți, corespondenţa dintre evenimentele biblice şi personajele biblice, conform cerinţei. Obiective formativ-educative: - să înţeleagă faptul că Domnul nostru Iisus Hristos S-a dat de bună voie spre Răstignire, spre mântuirea neamului omenesc. Strategia didactică: - mijloacele de învăţământ folosite la lecţie: icoane, planşă cu icoane. - metodele de învăţământ folosite la lecţie: conversaţia, explicaţia, exerciţiul, lectura biblică, problematizarea, conversaţia euristică, povestirea, cântecul religios. - formele de organizare a clasei: frontală, pe grupe. Bibliografia: - Biblia, Caietul auxiliar, Liturgica teoretică, Omilii la Evanghelia după Matei (Sfântul Ioan Gură de Aur), Prohodul Domnului, Cuvinte duhovniceşti, Acatistier. Desfăşurarea lecţiei: I. Moment organizatoric - salutul, rugăciunea, prezenţa. II. Verificarea cunoştinţelor - se verifică lecţia: „Intrarea Domnului în Ierusalim. Floriile". III. Pregătirea pentru lecţia nouă - Spre ce ne pregăteşte Postul Paștelui? (spre Învierea Domnului) Cum se numeşte săptămâna dinaintea Paştilor? (Săptămâna Patimilor) De ce? (Pentru că în decursul zilelor acestei săptămâni se comemorează Patimile lui Hristos, Răstignirea şi Îngroparea Sa). IV. Anunţarea titlului lecţiei noi şi prezentarea obiectivelor propuse - se anunţă şi se notează titlul lecţiei. Se va urmări sensibilizarea elevilor asupra evenimentelor din Săptămâna Patimilor, cu scopul apropierii acestora de slujbele liturgice din această săptămână şi pentru ca elevii să-L iubească mai mult pe Domnul nostru Iisus Hristos. V. Comunicarea noilor cunoştinţe După bucuria Floriilor, Biserica intră în Săptămâna Patimilor, cea dinainte de Paşti. Fiecare din zilele acestei săptămâni are semnificaţii adânci, fiind însoţită de slujbe şi de doliul Bisericii după Hristos Cel Răstignit. Abia de Paşti bisericile se împodobesc cu veşminte strălucitoare, vestind Învierea. Vinerea din această săptămână se numește Vinerea Mare: cea mai mare dintre vineri, când se ţine post negru (după putere), când Împăratul tuturor a fost răstignit! Să urmăm firul Scripturilor şi să vedem ce s-a întâmplat atunci, demult, când s-a făcut mântuirea noastră. După Cina cea de Taină, serbată în Joia Mare (tot din Săptămâna Patimilor), Hristos S-a dus pe Muntele Măslinilor, să Se roage. Între timp, Apostolul Iuda Iscarioteanul L-a vândut arhiereilor evrei pe Iisus, pentru suma de treizeci de arginţi. Arhierii făcuseră sfat şi voiau să-L omoare pe Iisus, pentru că nu Îl considerau Fiul lui Dumnezeu, ci un om periculos pentru planurile lor. Hristos ştia toate acestea. Ştia că Iuda îl vânduse, ştia că Îl vor omorî pe nedrept. În noaptea de joi spre vineri, când în mod normal evreii se pregăteau să-şi serbeze Paştile lor (cel de la Moise), Iuda s-a apropiat de Hristos „şi împreună cu el mulţime multă, cu săbii şi cu ciomege, de la arhierei şi de la bătrânii poporului." (Matei 26, 47) Iată că preoţii şi arhiereii Legii vechi (a lui Moise), în loc să se închine lui Dumnezeu ca nişte oameni credincioşi, vor să-L omoare. În loc să înţeleagă profeţiile despre Fiul lui Dumnezeu, ei le împlinesc, ca ucigaşi. Iar unul dintre cei doisprezece prieteni ai lui Hristos, Iuda, acela Îl trădează! „Iar vânzătorul a dat semn, zicând: - Pe care Îl voi săruta, Acela este: puneţi mâna pe El. Şi îndată, apropiin-du-se de Iisus, a zis: - Bucură-Te, Învăţătorule! Şi L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: - Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei (cei trimişi de arhierei), apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus şi L-au prins."(Matei 26, 48-50) Iisus îi spune lui Iuda „prietene", pentru ca acesta să se ruşineze de fapta sa. Dar Iuda nu s-a sfiit să-Şi vândă Învăţătorul. „Şi iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia şi, lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: - Întoarce sabia la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?" (Matei 26, 51-53) legiune = unitate militară care cuprindea un mare număr de soldaţi; legiuni de îngeri = foarte mulţi îngeri. Apostolul Petru a fost cel care a tăiat urechea slugii arhiereului. Apostolii (în afară de Iuda) au sărit în apărarea lui Hristos. Ei nu înţeleseseră nimic atunci când Hristos le vestise că va fi răstignit, dar a treia zi va învia. Iar Hristos l-a certat pe Petru, nevoind să sufere acei păcătoşi care-L prindeau. De aceea a şi vindecat pe loc urechea slugii. Deci, chiar şi atunci El a făcut o minune. Iar Petru şi ceilalţi Apostoli L-au ascultat pe dată, căci nu s-au mai luptat împotriva celor veniţi cu Iuda. Iar celor sosiţi să-L prindă, Hristos le-a spus: „- Ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi. În fiecare zi şedeam în templu şi învăţam şi n-aţi pus mâna pe Mine. Dar toate acestea s-au făcut ca să se împlinească Scripturile prorocilor." (Matei 26, 55-56) Adică: „Pentru ce aţi venit la Mine cu arme noaptea, când Eu eram toată ziua în mijlocul vostru?" Aşa arată El iarăşi că de bună voie Se dă prins. În templu, ziua, ei nici n-ar fi îndrăznit să-L atingă, din cauza mulţimii, căci nu toţi evreii Îl urau pe Iisus. Oamenii săraci Îl iubeau. „Atunci toţi ucenicii, lăsându-L, au fugit." (Matei 26, 56) Au fugit, pentru că au văzut că El singur Se dă în mâinile ucigaşilor, iar ei, Apostolii, nu au cum să-L ajute. Dar au fugit şi de frică, să nu păţească şi ei ceva, ca şi pentru că nu-L înţelegeau pe Iisus. Iisus a fost dus întâi la Anna, apoi la Caiafa, arhiereul. Petru şi Ioan L-au urmat din umbră, să vadă ce va păţi Învăţătorul. „Iar arhiereii, bătrânii şi tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Şi n-au găsit, deşi veniseră mulţi martori mincinoşi. Mai pe urmă însă au venit doi şi au spus: - Acesta a zis: «Pot să dărâm templul lui Dumnezeu şi în trei zile să-l clădesc.»" (Matei 26, 59-61) Au vrut arhiereii să-L judece pe Dumnezeu! N-au putut crede în iubirea Lui de oameni, că a venit şi S-a făcut Om pentru noi. Hristos spusese altfel: „Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica." Nu era vorba aici de templul din Ierusalim, ci de trupul lui Hristos, templu al Duhului Sfânt, care va fi ucis, iar după trei zile va învia. Dar evreii n-au înţeles. Hristos nu le-a răspuns arhiereilor, care nici nu voiau să-I audă părerea, ci doar să-L omoare. Dar arhiereul a insistat: „- Te jur pe Dumnezeul cel viu, să ne spui nouă, de eşti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Iisus i-a răspuns: - Tu ai zis. Şi vă spun încă: De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului. Atunci arhiereul şi-a sfâşiat hainele, zicând: - A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată acum aţi auzit hula Lui. Ce vi se pare? Iar ei, răspunzând, au zis: - Este vinovat de moarte." (Matei 26, 63-66) Iată, arhiereii au făcut cum aveau să facă la uciderea lui Ştefan, mai târziu, zicând că e hulă ce a zis El, când nu era. Arhiereul şi-a sfâşiat hainele tocmai ca să impresioneze pe ceilalţi, care să-L considere pe Hristos vinovat. „Şi au scuipat în obrazul Lui, bătându-L cu pumnii, iar unii Îi dădeau palme, zicând: - Prooroceşte-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit." (Matei 26, 67-68) Pentru că mulţi Îl admirau şi Se minunau de El; de aceea arhiereii s-au străduit să-L ucidă pe faţă. Ei sperau ca în felul acesta toţi să-L dispreţuiască pe Hristos. Dar şi Hristos a vrut ca toţi să-L vadă batjocorit şi ucis, ca apoi toţi să se bucure de Învierea Lui. „În chipul în care mulţi se vor minuna de Tine, în acelaşi chip va fi necinstit chipul Tău de oameni şi slava Ta, de fiii oamenilor". (Isaia 52, 14) Între timp, Petru s-a lepădat de trei ori de Hristos, după cum îi prezisese Acesta. Apoi Domnul nostru a fost dus la Ponţiu Pilat, dregătorul roman ce stăpânea pe evrei şi care se supunea împăratului Romei. Evreii erau cuceriţi de romani pe vremea aceea. Iuda s-a căit pentru ce a făcut şi a adus înapoi arhiereilor cei treizeci de arginţi. „Am greşit vânzând sânge nevinovat."(Matei 27, 4) Aşa a spus Iuda. Dar nu s-a căit destul, ci s-a dus şi s-a spânzurat, neştiind că Hristos putea să-l ierte şi atunci. Aşa că el nu s-a bucurat nici de bani, nici de viaţa veşnică. Cu banii luaţi înapoi de la Iuda, arhiereii au cumpărat un pământ pentru îngroparea străinilor, pe care l-au numit „Ţarina Sângelui" , încercând astfel să facă milostenie cu bani necinstiţi. Ne aflăm acum la Pilat: „Şi L-a întrebat dregătorul, zicând: - Tu eşti regele iudeilor? Iar Iisus i-a răspuns: - Tu zici. Şi la învinuirile aduse Lui de către arhierei şi bătrâni, nu răspundea nimic." (Matei 27, 11-12) Iar Sfântul Ioan Evanghelistul ne spune că Iisus a zis: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta" (Ioan 18, 36). Asta înseamnă că arhiereii voiau ca Pilat să creadă că Iisus a păcătuit contra împăratului Romei, numindu-se pe Sine împărat. Dar Iisus nu dorise să fie un oarecare împărat trecător. Deja ştim aceasta, din lecția anterioară. Hristos nu Se dezvinovăţea în faţa lui Pilat, pentru că ştia faptul că arhiereii vor cu orice preţ să-L omoare. Şi ştia că ei fac presiuni şi asupra lui Pilat. El răspunde totuşi scurt, ca să nu se creadă că este obraznic. Pilat s-a mirat când L-a văzut pe Hristos aşa de blând, tăcând. El voia să-L scoată pe Iisus din mâinile arhiereilor, mai ales că şi soţia lui îi trimisese vorbă că a avut un vis legat de Hristos şi-l rugase să nu-I facă nimic Dreptului aceluia. De aceea, Pilat s-a folosit de un obicei: când era Paştile evreilor, era eliberat în cinstea sărbătorii un deţinut evreu. „Şi aveau atunci un vinovat vestit, care se numea Baraba. Deci adunaţi fiind ei, Pilat le-a zis: - Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se zice Hristos? Că ştia că din invidie L-au dat în mâna lui. (...) Însă arhiereii şi bătrânii au aţâţat mulţimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă. Iar dregătorul, răspunzând, le-a zis: - Pe cine din cei doi voiţi să vă eliberez? Iar ei au răspuns: - Pe Baraba. Şi Pilat le-a zis: - Dar ce voi face cu Iisus, Care Se cheamă Hristos? Toţi au răspuns: - Să fie răstignit! A zis iarăşi Pilat: - Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau şi ziceau: - Să fie răstignit! Şi văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, zicând: - Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea. Iar tot poporul a răspuns şi a zis: - Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!" (Matei 27, 17-25) Pilat s-a dovedit laş. Putea să dispună să se cerceteze, dacă Hristos voise într-adevăr să fie împărat: dacă adunase armată, dacă avea bani şi arme, după cum ne explică Sfântul Ioan Gură de Aur. Dar el s-a lăsat înfricoşat de arhierei. Iar aceştia au preferat să fie eliberat un criminal decât Hristos cel blând, bun, făcător de minuni şi Dumnezeul nostru. Poporul a fost şi el laş, pentru că a ascultat de arhierei. Nu le-a păsat arhiereilor ucigaşi nici de spânzurarea lui Iuda, nici de faptul că Pilat şi-a spălat mâinile. Iar poporul s-a blestemat singur. „Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit şi L-a dat să fie răstignit." (Matei 27, 26) L-au luat pe Iisus soldaţii romani ai lui Pilat şi L-au dezbrăcat de haine, punându-I o hlamidă roşie. „Şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi în mâna cea dreaptă trestie; şi, îngenunchind înaintea Lui, îşi băteau joc de El, zicând: - Bucură-Te, regele iudeilor! Şi scuipând asupra Lui, au luat trestia şi-L băteau peste cap. Iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească." (Matei 27, 28-31) hlamidă = mantie (pelerină) roşie purtată de împăraţi; porfiră; lui Iisus I s-a pus în semn de batjocură. Evreii erau plini de ură. Dar soldaţii romani ce aveau cu Iisus? Nu aveau nimic, dar diavolul i-a înnebunit pe toţi. Ostaşii se distrau, ocărându-L pe Iisus. Diavolul nu ştia că murind, Iisus îi va scoate din iad pe cei care L-au aşteptat acolo, începând cu Adam şi cu Eva. ... Mai putem spune noi astăzi vreun cuvânt, când ni se întâmplă ceva pe nedrept? Tot trupul lui Iisus a fost batjocorit: capul - cu coroana de spini, ca şi cum nu ar fi Împărat; faţa - cu scuipări şi pălmuiri; restul trupului - cu biciuiri; mâna dreaptă - cu trestia (adică un băţ în loc de sceptru). Să citim des acestea, ca să ne întărim în necaz. Hristos a fost pus mai întâi să ducă în spate lemnele crucii, ajutat de un străin, Simon din Cirene. Răstignirea era o pedeapsă pentru criminali, executată prin pironirea lor pe o cruce în formă de T. Soldaţii romani L-au răstignit pe Domnul. Deci, L-au condamnat pe Iisus, ca şi cum ar fi fost criminal, înşelător, ca şi cum ar fi minţit pe oameni cu minunile Sale. De aceea Îi şi ziceau: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe Cruce." (Matei 27, 40) La crucea lui Iisus s-a adăugat o tăbliţă, pe care scria: „Acesta este Iisus, regele iudeilor", încât crucea Lui a căpătat forma pe care o ştim noi astăzi: †. Până la Hristos, crucea era un obiect de tortură. După Răstignire (Crucificare), crucea s-a sfinţit de la Sângele Lui şi a devenit armă de biruinţă asupra morţii şi a diavolului. „Şi venind la locul numit Golgota, care înseamnă: Locul Căpăţânii (lui Adam), I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; şi gustând, nu a vrut să bea. Iar după ce L-au răstignit, au împărţit hainele Lui, aruncând sorţi, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de proorocul (David): «Împărţit-au hainele Mele între ei, iar pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi.»" (Matei 27, 33-35) Nici după ce L-au răstignit nu s-a potolit ura evreilor, ci Îl huleau acolo, lângă Cruce. Iisus a fost răstignit între doi tâlhari, care fuseseră crucificaţi pentru păcatele lor. Era şi o mulţime de evrei care Îl plângeau pe Iisus. Dar aceasta era îmbrâncită de soldaţii romani. Maica Domnului era acolo, lângă Cruce. Cu ea se împlinea proorocia dreptului Simeon: „Prin sufletul tău va trece sabie"; adică răutatea celor ce L-au răstignit pe Hristos i-a străpuns sufletul Maicii Domnului. Arhiereii îşi băteau şi acum joc de Iisus, vrând să arate că nu e cu adevărat Împărat: „Pe alţii i-a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască" (Matei 27, 42). În tot acest timp, Hristos tăcea cu blândeţe, învăţându-ne să răbdăm necazurile de pe lumea aceasta, cu gândul la bucuriile de pe lumea cealaltă. „Iar de la ceasul al şaselea (ora 12 la noi) s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea (ora 15 la noi). Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: - Eli, Eli, lama sabahtani? Adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? (...) Iar Iisus, strigând iarăşi cu glas mare, Şi-a dat duhul. Şi iată, catapeteasma (pânza) templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat." (Matei 27, 51) Hristos le spusese evreilor că abia după ce-L vor răstigni, vor cunoaşte că El a fost Dumnezeu adevărat. Într-adevăr, după Răstignire s-au întâmplat minuni, care pe unii i-au făcut să creadă în Iisus: întunericul în miezul zilei, cutremurul, despicarea pietrelor; era mânia lui Dumnezeu Tatăl pentru ce au făcut ucigaşii. După ce Iisus a murit, un soldat i-a împuns coasta cu suliţa. Un om bogat, Iosif din Arimateea, care credea în Iisus pe ascuns, s-a dus la Pilat şi a cerut să îngroape trupul lui Hristos. Pilat a aprobat, iar Iosif L-a îngropat pe Iisus într-un mormânt săpat în stâncă, pe care îl avea pregătit pentru sine. Mai întâi, L-a înfăşurat pe Iisus în giulgiu de in. Iar la uşa mormântului a pus o piatră uriaşă. VI. Fixarea noilor cunoştinţe - Cântec religios: „Prohodul Domnului". - Rugăciune: Din Acatistul Sfintelor Patimi ale lui Iisus: Cu porfiră mincinoasă a fost îmbrăcat, Cel ce îmbracă cerul cu nori. Cel ce Dumnezeu fiind, pentru mine om Te-ai făcut şi pe mine, omul cel omorât de păcate, cu Trupul şi Sângele Tău cel făcător de viaţă, m-ai înviat. Auzind Pilat blândeţea graiurilor Tale, Te-a dat ca pe un vrednic de moarte spre răstignire, deşi singur a mărturisit că nici o vină n-a aflat întru Tine. Mâinile şi-a spălat; însă inima şi-a întinat-o. Ştiu cu adevărat pentru ce sunt roşite hainele Tale; eu, Doamne, cu păcatele mele, Te-am rănit pe Tine. Iisuse, mult pătimitorule, izbăveşte-ne pe noi de plânsul cel veşnic, pentru lacrimile Preacuratei Maicii Tale! Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne pe noi întru împărăţia Ta! Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne! - Istorioară religioasă: Povestire despre blândeţe de la Sfântul Serafim de Sarov Sfântul Efrem era în pustiu, la rugăciune. Ucenicul lui venea spre el cu o farfurie cu mâncare. Din greşeală, ucenicul a scăpat farfuria pe jos, şi întreaga mâncare s-a vărsat. Aceea era toată mâncarea pe o zi a Sfântului Efrem. Văzând Sfântul că ucenicul s-a întristat pentru neatenţia lui, i-a zis: - Nu te întrista, frate, căci dacă hrana nu vrea să vină la noi, atunci mergem noi la ea. Şi mergând acolo unde ucenicul a vărsat mâncarea, a strâns cât a putut din ce căzuse pe jos şi a mâncat-o aşa, numai să nu-l mai vadă pe ucenic supărat. VII. Aprecierea, asocierea, generalizarea - Lecturi biblice: Lepădarea lui Petru „Iar Petru şedea afară, în curte. Şi o slujnică s-a apropiat de el, zicând: - Şi tu erai cu Iisus Galileianul. Dar el s-a lepădat înaintea tuturor, zicând: - Nu ştiu ce zici. Şi ieşind el la poartă, l-a văzut alta şi a zis celor de acolo: - Şi acesta era cu Iisus Nazarineanul. Şi iarăşi s-a lepădat, cu jurământ: - Nu cunosc pe omul acesta. Iar după puţin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo au zis lui Petru: - Cu adevărat şi tu eşti dintre ei, căci şi graiul tău te vădeşte. Atunci el a început a se blestema şi a se jura: - Nu cunosc pe omul acesta. Şi îndată a cântat cocoşul. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: «Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine.» Şi ieşind afară, a plâns cu amar." (Matei 26, 69-75) a vădi = a da de gol, a arăta. Cei doi tâlhari „Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniţi, Îl hulea (pe Hristos) zicând: - Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi pe noi! Şi celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: - Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău. Şi zicea lui Iisus: - Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta. Şi Iisus i-a zis: - Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai." (Luca, capitolul 23, versetele 39 - 43) - Obiceiuri româneşti: Multe colinde româneşti vestesc Răstignirea Domnului, plângerea Maicii Domnului după Fiul ei scump şi trădarea lui Iuda. În momentul de bucurie de la Crăciun, românii se gândesc la durerea Răstignirii, dar şi la veselia Învierii. Iată câteva dintre ele: Colind din Satu Mare Umblă Maica pe pământ Tot cântând şi colindând, Şi-ntrebând colindători: - Voi, dragi colindători, N-aţi văzut Fiuţul Sfânt? - Noi, Maică, nu L-am văzut. Chiar dacă L-am fi văzut, Noi nu L-am fi cunoscut. - Fiul meu e cunoscut: Pe faţa obrazului, Scrisă-i raza soarelui; Mai în jos, pe la mâneci, Scrise-s sfinte dumineci. - Noi, Măicuţă, L-am văzut La curţile lui Pilat, Răstignit pe lemn de brad. Colind din Maramureş Din Maria S-a născut Domnul Hristos pe pământ. Lui Iuda i-a fost urât. Iuda, iubitor de bani, L-a vândut la răi duşmani, Pentru treizeci de bani. Când banii-n mână i-au pus, Pe Hristos L-au luat şi dus Pe dealul Golgotii-n sus, Cu suliţa L-au străpuns, Mult sânge şi apă-au curs. Soarele s-a-ntunecat, Luna-n sânge s-a-mbrăcat Şi stelele încă toate, Că n-a fost vrednic de moarte. De pe cruce L-au luat, Groapă-n piatră i-au săpat, Şi-acolo L-au îngropat. - Să ştim mai mult! Iuda a fost încercat de iubirea de arginţi, iar evreii ucigaşi, de mânie şi de ură. Să luăm aminte! VIII. Evaluarea Exerciţiu: Numiți ce reprezintă icoanele de mai jos şi ordonaţi-le în funcţie de momentul petrecerii evenimentelor prezentate. Care dintre ele nu se potriveşte cu evenimentele povestite în lecţie? Povestiţi, apoi, evenimentul la care se referă fiecare dintre icoane. IX. Activitatea suplimentară Exerciţiu: Indicaţi personajul biblic despre care se vorbeşte în fiecare enunţ din prima coloană de mai jos, folosind săgeţile: a. L-au părăsit pe Domnul înainte de Răstignire. Iuda Iscarioteanul b. A ajutat pe Mântuitorul să-Şi ducă Crucea. Ponţiu Pilat c. A vândut pe Hristos arhiereilor. Simon din Cirene d. A ajutat la îngroparea Mântuitorului. Maica Domnului e. L-a însoţit pe Hristos de-a lungul drumului Calvarului, plângând lângă Cruce. Apostolii Tâlharul de pe cruce f. Dregător roman care a eliberat un criminal în locul lui Hristos. Baraba Un soldat roman g. Cei care au hotărât uciderea lui Hristos. Iosif din Arimateea h. Eliberat de Paşti, la cererea poporului, deşi era ucigaş. Arhiereii Simon - Petru i. I-a împuns Mântuitorului coasta cu suliţa. X. Încheierea Rugăciunea, salutul. | |
| Vizualizări: 6331 | Descărcări: 1 | Comentarii: 1 | Rating: 5.0/1 | |
| Total comentarii : 0 | |